Cursul a fost organizat de Biroul ESERO-Romania (Oficiul European de Resurse Educationale pentru Spatiu - biroul din Romania) si a fost patronat de Agentia Spatiala Romana (ROSA) si Agentia Spatiala Europeana (ESA).
Cursul a avut ca scop folosirea spatiului cosmic ca un context atractiv pentru predarea materiilor STEM (Stiinta, Tehnologie, Inginerie, Matematica). Cursul a a avut atat caracter teoretic cat si practic.
Activitatile "in sala" au constat in prelegeri sustinute de experti in stiinbte si tehnologii spatiale. Prelegerile i-au initiat pe cursanti in notiunile fundamentale ale astronomiei, in notiuni de baza ale telecomunicatiilor spatiale si in utilizarea pe scara larga a satelitilor artificiali ai Pamantului.
Activitatile practice au fost "hands on" adica profesorii participanti la curs au avut la dispozitie o serie de echipamente, aparate sau dispozitive simple cu ajutorul carora sa-si poata indruma elevii spre stiinte si tehnologii spatiale. Astfel, cu ajutorul telescoapelor pe care le-au avut la dispozitie au urmarit corpuri sau obiecte ceresti aflate in Sistemul Solar sau la departari de zeci de mii de ani lumina. Utilizand un radiotelescop didactic au putut realiza o harta radio elementara a cerului vizibil. Au invatat practic cum se poate determina directia meridianului local, momentul amiezii si cum se construieste un ceas solar.
In sectiunea dedicata tehnologiilor spatiale au fost realizate transmisii audio -video la mare distanta, utilizand la receptie antene cu reflector parabolic. O alta activitate foarte interesanta a avut ca scop receptia directa a unor imagini ale Europei transmise in timp real de constelatia de sateliti meteorologici de joasa altitudine ai NOAA (National Oceanic and Atmospheric Administration - SUA). In domeniul tehnologiilor GNSS (Global Navigation Satellite System) cursantii au invatat sa utilizeze receptoarele GPS pentru determinarea orei exacte si a coordonatelor exacte ale unei locatii.
Suportul stiintific, aparatele si echipamentele utilizate in cadrul cursului au fost asigurate de firma clujeana BITNET CCSS si de Observatorul Astronomic al acestei firme, aflat in localitate (Marisel- jud. Cluj). Specialistii direct implicati in sustinerea prelegerilor si indrumarea activitatilor practice au fost: dr.ing.Vlad Turcu, cercetator stiintific la Observatorul Astronomic al Academiei Romane, fiz.drd.ing. Paul Dolea si drd. ing. Paul Vladut Dscal, cercetatori stiintifici la BITNET, Centrul de Cercetari pentru Senzori si Sisteme.
Din partea Biroului ESERO Romania a fost prezent d-ul Virgiliu Pop, director al biroului.
Importanta acestui curs a fost subliniata de insusi presedintele Agentiei Spatiale Romane, d-ul fiz.dr. Marius Ioan Piso, care ne-a facut onoarea de a fi prezent la Marisel in ziua de deschidere a lucrarilor.
Cei 28 de profesori cursanti au venit din toate zonele tarii, Banat, Oltenia, Dobrogea, Muntenia, Moldova si bineinteles, din Transilvania. Evenimentul a fost mediatizat in presa scrisa si audio-vizual. In prima zi a cursului, joi, 4 septembrie 2014, Televiziunea Romana a realizat emisiunea "Transilvania la zi" transmisa in direct de la Marisel. O mare parte a emisiunii a fost dedicata acestui curs de iniitiere in stiinte si tehnologii spatiale.Emisiunea poate fi vizualizata off-line pe programul TVR Plus, la adresa http://www.tvrplus.ro/editie-transilvania-la-zi-256876
Cateva instantanee surprinse in timpul cursului le puteti vedea mai jos.