Încă din vremuri de mult apuse oamenii au privit spre cer. Cei mai mulţi îl priveau cu o inerentă teamă de necunoscut. Norii înfricoşători sau Soarele arzător, ploile torenţiale, tunetele, fulgerele şi trăsnetele, năşteau întrebări care aşteptau răspunsuri. În nopţile senine, Luna care strălucea pe cerul înstelat, constelaţiile, asteroizii, cometele şi meteoriţii făceau un spectacol nocturn greu de înţeles. Încet-încet, în mii de ani, au apărut şi răspunsuri. Unele corecte, altele greşite. Unele clare, altele confuze. Răspunsurile sau interpretările au fost date de vraci, preoţi sau filozofi iar mai târziu de oameni de ştiinţă: matematicieni şi fizicieni. S-au conturat în mod treptat două domenii noi ale cunoaşterii: meteorologia şi astronomia. Au apărut şi oameni de ştiinţă specializaţi în aceste două domenii: meteorologi şi astronomi.
În cele ce urmează vom parcurge împreună primii paşi în astronomie prin intermediul unui ciclu de scurte articole scrise pe înţelesul tuturor. Vom căuta răspunsuri la următoarele întrebări:
Ce sunt stelele, planetele, planetoizii, sateliţii, asteroizii, cometele şi meteoriţii?
Ce este Soarele şi Sistemul Solar?
De ce vedem Soarele, Luna şi stelele că se mişcă pe cer. De ce este noapte, apoi zi, din nou noapte, din nou zi? De ce există anotimpuri, de ce vara ziua este mai lungă şi mai caldă decât iarna?
Ce sunt eclipsele de Soare şi eclipsele de Lună?
Ce sunt sateliţii artificiali şi de ce sunt ei importanţi pentru civilizaţia actuală?
În final vom vorbi de timp şi de stele, galaxii, nebuloase, supernove, pulsari şi găuri negre, mergând împreună, pas cu pas, spre limitele cunoaşterii ştiinţifice.
Corpuri cereşti şi obiecte cereşti; unităţi de măsură folosite în astronomie
Corpurile cereşti sunt formate din materie aflată în stare solidă, gazoasă sau plasmă. Ele pot fi individualizate prin caracteristicile lor, prin limite bine definite şi prin poziţia lor bine determinată în raport cu un punct de observare aflat de obicei, pe Pământ.
Din această primă categorie fac parte stelele, planetele, sateliţii, asteroizii şi meteoriţii.
Obiectele cereşti sunt o categorie mai largă, care include corpurile cereşti. Obiectele cereşti pot fi formate dintr-un ansamblu de corpuri cereşti aflate într-o relativă apropiere şi interdependenţa.
Spre deosebire de corpurile cereşti, obiectele cereşti nu sunt întotdeauna bine delimitate în spaţiu şi nici nu au întotdeauna o structură omogenă.
Din cea de a doua categorie fac parte sistemele stelare, stelele duble, roiurile stelare, centurile de radiaţii sau asteroizi, norii de praf interstelar, galaxiile şi grupurile de galaxii.
( Continuarea articolului pe saitul UNAWE Romania: dati click aici )