Am mai spus si alta data ca internetul a produs o cotitura in evolutia omenirii similara cu cea care a aparut dupa inventarea tiparului. Internetul a creat milioane de canale de informare sau de dezinformare si permite o manipulare a opiniei publice cu o mai buna eficienta decat se putea atinge prin presa scrisa sau audiovizual. Dar cum s-a ajuns ca in ultimul timp sa apara o reala psihoza in masa legata de sfarsitul iminent al civilizatiei actuale, o psihoza care a atins chiar si persoane cu o pregatire stiintifica destul de avansata? Si nu spun prostii, zilele trecute am fost intrebat, de persoane cu o buna pregatire stiintifica, daca "alinierea planetelor" poate provoca dezastre naturale care pot distruge civilizatia actuala. Bineinteles ca raspunsul meu a fost categoric: NU.
Hai sa analizam lucid informatiile raspandite pe diverse cai, legate de acest subiect.
1.Alinierea planetelor
Sistemul nostru solar este format din astrul central, adica Soarele, planete, planetoizi, asteroizi si alte corpuri ceresti care graviteaza in jurul Soarelui. Periadele de revolutie ale acestor corpuri ceresti in jurul Soarelui sunt diferite, fiind mai mici de un an terestru pentru planetele mai apropiate de Soare (Mercur, Venus) si mai mari pentru cele mai indepartate de Soare (Marte, Jupiter, Saturn, Uranus si Neptun). Nu am enumerat aici asteroizi sau planetoizi deoarece masa lor este mult mai mica decat cea a planetelor.Avand perioade de revolutie diferite, este normal ca , din cand in cand, planetele Sistemului solar sa se "alinieze", adica sa se gaseasca toate intr-un anumit unghi solid, de dimensiuni mai mari sau mai mici, avand ca varf Soarele. Dar masa tuturor acestor corpuri ceresti este cu mult mai mica decat cea a Soarelui si nicidecum o astfel de aliniere nu poate fi o catastrofa.
2.Impactul Pamantului cu un corp ceresc de mari dimensiuniEste putin probabil in perioada imediat urmatoare. Performantele actualelor sisteme optice sau radar de detectare a obiectelor potential periculoase pentru Pamant si civilizatia actuala permit detectarea unor astfel de obiecte aflate la distante mari de planeta noastra. Exista o baza de date, cu estimarile aferente privind traiectoria si probabilitatea de impact a obiectelor cosmice cunoscute, ce se intinde pe multi ani inainte. Intr-adevar, in fiecare an se descopera obiecte cosmice noi si poate ca acest fapt imi da de gandit daca deductiile mele logice in aceasta directie pot fi linistitoare pentru urmatorii zeci de ani.
3.Schimbarea iminenta a polilor magnetici
Se stie de zeci de ani ca polii magnetici ai Pamantului se deplaseaza lent, cu cativa kilometri in fiecare an. Exista o retea mondiala de observatoare specializate in masurarea campului magnetic terestru, atat ca intensitate cat si ca directie. Astfel de masuratori se fac si de catre echipamente instalate pe sateliti artificiali ai Pamantului. Nici un cercetator din acest domeniu, nici o institutie credibila si nici un observator magnetometric nu a pus in evidenta vreo manifestare anormala a magnetismului teresru. Singurele perturbatii masive sunt cauzate de eruptiiile solare dar aceste perturbari nu dureaza mai mult de cateva zile, dupa care totul revine la normal
4.Accelerarea trecerii timpului
Speculatii pe aceasta tema au aparut in ultimii ani, sub diferite forme. Si foarte multi "profeti" afirma ca un fenomen periodic natural, rezonanta Schumann, si-ar fi schimbat in ultimii ani caracteristicile sale esentiale.
Si acest gen de afirmatii sunt false, frecventele ce caracterizeaza acest fenomen sunt legate de dimensiunile cavitatii globale formate intre suprafata Pamantului si ionosfera. De mai bine de 60 de ani a fost pus in evidenta acest fenomen natural, sute de cercetatori au urmarit si urmaresc in continuare fenomenul si, in afara unor foarte mici oscilatii in raport cu valorile medii, frecventele de rezonanta Schumann au ramas neschimbate. Am dezvoltat si argumentat pe larg aceasta problema intr-o postare mai veche (din 2009), pe care o puteti citi aici
Prin urmare, va sfatuiesc sa nu va alarmati. Vin sarbatorile de iarna, Craciunul si Anul Nou. Dar inainte de Craciun, in data de 21 decembrie, la ora 13:11 ora Romaniei va avea loc solstitiul de iarna din acest an, un eveniment astronomic foarte normal. Dupa aceasta data, noptile vor deveni din ce in ce mai scurte, pana la solstitiul de vara din iunie 2013 cand vom avea cea mai scurta noapte. Si aceste solstitii se repeta de miliarde de ani...