Desertul Nazca si emitatorii radio VLF

Despre liniile si desenele din desertul Nazca din Peru s-au scris multe articole, chiar si carti. Cine sunt autorii acestor desene si cu ce scop au fost facute sunt intrebari care nu si-au gasit inca raspuns. Diverse ipoteze mai mult sau mai putin documentate si fundamentate si-au gasit loc in ziare si reviste. Incepand cu anul 1994 zona desenelor din desertul Nazca este protejata de UNESCO si a fost declarata ca prte din patrimonial cultural al umanitatii. Acest eseu nu este un articol stiintific dar voi incerca sa pun in evidenta, in continuare, asemanarea izbitoare intre dimensiunile si structura liniilor din desertul Nazca cu lucrari aferente unor statii de emisie radio construite in secolul 20. Una din principalele directii de cercetare in care sunt angrenat este legata de producerea, propagarea si receptia undelor electromagnetice de foarte joasa frecventa (VLF, adica Very Low Frequency). Emitatorii radio din acest domeniu spectral sunt raspanditi pe intreg globul pamantesc. Ei asigura comunicatii radio globale cu nave maritime, militare sau civile. Deoarece undele electromagnetice de foarte joasa frecventa patrund si in apa sarata pana la adancimi de zeci de metri, acesti emitatori pot transmite informatii sau ordine chiar si submarinelor aflate in submersie. Pentru a fi cat mai bine informat privind detaliile constructive si amplasamentul unor emitatori din aceasta categorie, am cautat sa localizez pe harta Europei cativa din acesti emitatori radio. Lungimea de unda foarte mare a semnalului emis de acestia obliga utilizarea unor sisteme radiante de dimensiuni mari, de ordinul kilometrilor. Pe de alta parte, randamentul sistemului radiant este mai bun daca se realizeaza un si un “plan de masa”, cu conductivitate electrica mare, in apropierea emitatorului. Si acesta trebuie sa aiba dimensiuni mari, pentru a fi eficient. Cele doua sisteme (antenele si planul de masa) fiind de mari dimensiuni, pot fi localizate utilizand programul “GOOGLE EARTH”. M-am pus pe treaba si, in scurt timp am identificat patru emitatori radio cu frecvente de emisie cuprinse intre 18kHz si 24kHz. Unul din emitatori este amplasat pe insula Tavolara din Italia, un al doilea emitator l-am localizat in Franta, un al treilea in Germania si un al patrulea in Marea Britanie. In afara de cel de pe insula Tavolara care utilizeza, probabil, ca “plan de masa” chiar apa sarata a Marii Mediterane, ceilalti emitatori si-au imbunatatit conductivitatea electrica a terenului din apropierea antenelor prin lucrari suplimentare de mare anvergura. Emitatorul din Marea Britanie care are indicativul GBZ, este amplasat itr-o zona umeda de pe tarmul Marii Irlandei (fig.1) Emitatorul german cu indicativul DHO 38 este amplasat intr-o zona mlastinoasa din apropierea Marii Nordului (fig.2). Emitatorul HWU din Franta este amplasat departe de tarmul oceanului Atlantic, dar tot intr-o zona umeda (fig.3 si 4). Dupa cum vedeti in cele trei figuri, in zona antenelor de emisie sau pe un teren din imediata apropiere exista o structura de “drumuri” care se intersecteaza in multe locuri dar nu duc de fapt, nicaieri. Sunt lucrarile de imbunatatire a conductivitatii solului folosind, probabil, bentonita. Cand am vazut detaliile acestor imagini am avut, pe loc, o senzatie de “déjà vu ”. Undeva mai vazusem structuri asemanatoare... Linii ce se intersecteaza, vizibile doar din avion, retele de drumuri care nu duc nicaieri...desertul Nazca din Peru!

Desertul Nazaca este acoperit de un strat de pietricele de culoare bruna, cu grosimea de cativa centimetri. Acel strat are un continut mare de oxid de fier si poate fi usor indepartat, lasand sa se vada solul arid de culoare mult mai deschisa. Astfel pot fi trasate linii drepte, curbe, sau chiar desene care devin vizibile de la inaltimi mari. Structura de linii este foarte intinsa, acopera sute de km patrati. Desenele sunt mult mai mici, cu dimensiuni de pana la 270m. Eu cred ca structura de linii a fost facuta cu un scop pe care noi nu-l cunoastem, iar desenele sunt “semnaturi “ ale celor ce au lucrat la trasarea acestor linii. Oricum, dupa efortul de a trasa linii cu lungimi totale de sute de km, sa faci desene de dimensiuni de zeci de metri, este o joaca.

Oxidul de fier este un material feromagnetic si s-ar putea ca aceasta proprietate a lui sa fi fost cauza pentru care a fost indepartat pe suprafete mari, in desertul Nazaca. Eu cred ca populatia Nazaca a vrut sa-si anunte existenta, la mare distanta, prin intermediul acestor structuri de linii si desene dar principiile pe care s-au bazat ne sunt necunoscute. Si, ca sprijin al ipotezei mele, faceti comparatie intre imaginile aeriene ale sistemelor de antene din figurile 1,2,3 si 4 si imaginile aeriene ale desertului Nazca din figurile 5 si 6. Figura 5 este mai detaliata, ca si cand fotografia ar fi facuta de la inaltimea de 1000m. Figura 6 corespunde la o "inaltime" de 5000m. Structurile de linii din figura 6 sunt comparabile ca dimensiune cu

cele din figura 2 si 4. Imaginile le-am selectat de pe GOOGLE EARTH, statul peruan a cerut probabil reducerea contrastului si alterarea culorilor din zona desenelor, pentru a-si pastra veniturile obtinute din turismul local, turism sprijinit de

multe curse aeriene care au ca unic scop survolarea desertului Nazca.