O pacaleala istorica...

In urma cu aproape 50 de ani, la inceputul transmisiilor Tv din Romania, un articol ce descria in detaliu constructia unei antene deosebit de eficiente cu ajutorul careia se puteau receptiona posturi Tv indepartate, a trezit un viu interes in randul inginerilor si al tehnicienilor din cateva tari est-europene.
Intr-un numar al cunoscutei reviste de electronica aplicata "Radiotehnika" aparut in luna martie, era prezentata constructia unei antene Tv cu castig foarte mare. Articolul se intindea pe mai multe pagini si avea formal toate ingredientele unui articol stiintific: consideratii teoretice, multe grafice, multe formule, tabele, desene de ansamblu, de detaliu si ... concluzii. Pe atunci, in Europa de Est emitatorii de televiziune erau foarte rari asa ca orice metoda de imbunatatire a receptiei era bine primita de specialistii din domeniu. Normal ca si acest articol a trezit un viu interes si a produs efecte. Ce fel de efecte? Veti vedea in continuare.
Articolul incepea cu un paragraf de "teorie", ecuatii de propagare a campului electromagnetic, atenuare, amplificare, decibeli, grafice, etc. Toate corecte si frumos puse in pagina. Apoi urma partea practica: descrierea antenei, a principiului de functionare si a indrumarilor aferente realizarii practice. Antena era formata din mai multe elemente de tip panou, semnalele electrice de la iesirea fiecarui panou urmand sa se insumeze pe cablul de coborare ce ajungea in final la intrarea televizorului. Autorul a avut grija sa sublinieze importanta sinfazarii semnalelor si a faptului ca un numar mai mare de panouri va da un semnal mai puternic, deci satisfactii mai mari. Din ce erau facute panourile? Din multe tuburi de neon de aceeasi lungime asezate orizontal, daca semnalul Tv avea polarizare orizontala si vertical daca semnalul avea polarizare verticala. Tuburile de neon puteu fi si defecte, cu filamentele arse, deoarece luminoforul era foarte important... In scurt timp, vestea antenei minune s-a raspandit si-n marile orase a inceput goana dupa tuburi de neon arse. Nici unul nu mai ajungea la groapa de gunoi. Echipe de entuziasti au construit suporti de lemn de mari dimensiuni pline cu tuburi de neon interconectate cu adevarate retele de cabluri. Le-au orientat spre statii tv indepartate si nu au receptionat nimic. Apoi spre altele mai apropiate si rezultatul a fost acelas. Au verificat conexiuni, au facut modificari dar tot nu au receptionat nimic. Dupa zeci de seri petrecute pe acoperisuri, cativa dintre ei au citit cu atentie si ultimele randuri ale faimosului artcol. Aici, autorii precizau ca antena functoneaza doar in intervalul 31 martie orele 24 si 1 aprilie orele 24...
Pe vremea cand lucram la Directia de Radio si Televiziune Cluj, unul din colegii mei mai in varsta aflat in prag de pensionare, mi-a descris cu lux de amanunte etapele prin care a trecut constructia unei astfel de antene. Cred ca si el facuse parte dintr-o echipa de entuziasti... Multe generatii de electronisti au ras cu lacrimi cand le-am spus aceasta poveste...

Pământul, în pericol?

Acest articol l-am scris în mai 2009. Nu l-am postat pe blog pentru că l-am trimis direct spre publicare la revista Stiinta Azi, unde a apărut la data de 15 mai 2009. Deoarece revista îsi încetează apariţia, îl public acum si pe blogul Spacesignals, păstrand forma în care fusese initial publicată.

Pământul, în pericol?

Este iminentă ciocnirea Pământului cu un asteroid? Câte astfel de corpuri cereşti reprezintă un pericol real pentru noi? Iată câteva dintre întrebările la care voi încearca să răspund în cele ce urmează.

Era începutul anului 1910, când două comete vizibile cu ochiul liber s-au îndreptat ameninţător spre Pământ. Prima, catalogată sub numele C1910A1 sau Daylight Comet (cometa vizibilă la lumina zilei) a fost cea mai luminoasă cometă vizibilă în secolul XX. Ea a trecut foarte aproape de Soare (la distanţa de 0,129 unităti astronomice ,  în data de 17 ianuarie 1910) şi de Pământ (la distanţa de 0,83 unităţi astronomice, în data de 18 ianuarie 1910), provocând panică în rândul populaţiei. Precizez că o unitate astronomică (1UA) este egală cu distanţa medie dintre Pământ şi Soare, adică aproximativ 150.000.000km. A doua cometă, care a ajuns la distanţa minimă faţă de Pământ (0,149UA)  în data de 20 aprilie 1910 era cometa Halley, care a revenit mai apoi, în anul 1986. Anul 1910 a rămas, prin apariţia într-un interval atât de mic a două corpuri cereşti aflate în imediata apropiere a Pământului, un an de referinţă pentru astronomia modernă. Impactul psihologic (alimentat şi de ştirile alarmiste din presă) a fost deosebit. Bunicul meu, care avea pe atunci 8 ani, îmi povestea cândva că o panică generală a cuprins populaţia când in ziarele vremii a apărut ştirea că Pământul va trece în data de 19 mai 1910 prin coada cometei Halley şi că această coadă are un conţinut ridicat de cianură sub formă de radicali liberi. Gazul fiind extrem de toxic, urma să ucidă tot ceea ce era viu pe Pământ. În disperare de cauză, unii şi-au etanşat uşile şi ferestrele caselor, alţii au cumpărat butelii umplute cu aer comprimat. La piaţă, precupeţii îşi abandonaseră mărfurile, laptele era vărsat pe caldarâm, nimeni nu mai dădea nici o importanţă banilor. Se anunţase în presă că sfârşitul lumii este iminent. Din fericire, alarma a fost falsă. Cometa a trecut, într-adevăr, foarte aproape de Pământ, terorizând întreaga planetă. 

Dar iată că au trecut de atunci aproape 100 de ani. Progresele ştiintifice şi tehnologice ale secolului XX au schimbat radical modul în care omenirea priveşte cerul înstelat. Observatoare astronomice ultraperformante, sateliţi artificiali ce poartă telescoape uriaşe, o putere de calcul cândva de neimaginat, permit omenirii să privească adânc, în cerul înstelat. Dar ştirile alarmante nu încetează să apară. De fapt, analiza unor evenimente catastrofale ce au schimbat radical, în trecut, aspectul vieţii pe Pământ, ne îndreptăţeşte să fim îngrijoraţi în ceea ce priveşte viitorul planetei noastre.

Agenţia spaţială guvernamentală a Statelor Unite (NASA) acordă o atenţie deosebită problemelor legate de o posibilă coliziune catastrofală la nivel planetar şi din acest motiv are programe special finanţate pentru a căuta răspunsuri la urmatoarele întrebări:                               :
- Când va avea loc o coliziune catastrofală?                    .
- Ce efecte va avea asupra civilizaţiei actuale sau chiar a vieţii pe Pământ?                                            .
- Cum am putea mări precizia şi intervalul de prognoză a  predicţiilor aferente unor astfel de evenimente?                  .                                      
- Cum am putea limita efectele unor astfel de coliziuni?

Există două categorii de corpuri ceresti care pot pune în pericol viaţa pe Pământ: cometele si asteroizii. Cometele sunt corpuri cereşti mici care au un nucleu format din gaze îngheţate, pietricele şi praf, înconjurat de o coamă rotundă formată din gaze si praf, apoi o coadă lungă, formată din gaze şi praf. Asteroizii sunt corpuri cereşti formate din materiale solide. Ei se găsesc în centura de asteroizi dintre orbitele lui Marte şi Jupiter, sau provin din această centură.

Programul spaţial al NASA privind predicţiile legate de corpuri cereşti ce pot pune in pericol viaţa pe Pământ le denumeşte pe acestea cu acronimul NEO (Near Earth Object). Acestea sunt corpuri cereşti (asteroizi sau comete) care ajung să se apropie de Soare la mai puţin de 1,3 UA. Comunitatea ştiinţifică care monitorizează şi analizează la nivel planetar acest potenţial pericol a creat “scara Torino” (în urma unei conferinţe internaţionale desfăşurată la Torino, in Italia). Scara Torino (Torino scale) are valori între 0 şi 10, în funcţie de probabilitatea aferentă coliziunii şi de amploarea posibilelor distrugeri cauzate. Nivelul 0 se referă la coliziuni a căror probabilitate este zero sau apropiată de zero, sau corpurile cereşti sunt atât de mici încât în mod sigur vor arde complet după intrarea în atmosfera Pământului. Nivelul 10 corespunde obiectelor cereşti ce vor lovi cu siguranţă Pământul, efectele unei astfel de coliziuni fiind schimbări climatice majore ce pot să distrugă civilizaţia actuală.

Conform actualelor estimari ale NASA (mai 2009), în urmatorii 100 de ani, doar asteroidul 2007VK184 poate fi cotat cu valoarea 1 pe scara de risc Torino, celelalte corpuri cereşti cunoscute fiind cotate cu valoarea zero. Acest asteroid va avea, în perioada 2048-2057, 4 impacte potenţiale , cu o probabilitate de impact cumulată de 3.4x10-4. Diametrul estimat al acestui asteroid este de 130m.

Un alt asteroid ce merită atenţia specialiştilor din domeniu este 99942 Apophis (2004MN4) ce va avea, între anii 2036-2069, 3 posibile impacte cu probabilitatea cumulată de 2,3x10-5 şi diametrul estimat de 270m.

Desigur, astronomii din întreaga lume continuă "vânătoarea" de obiecte cereşti ce pot pune în pericol civilizaţia şi chiar viaţa pe Pământ. Tehnologiile actuale permit deocamdată doar monitorizarea lor. Poate că în viitor, cu ajutorul unor sonde spaţiale specializate, să putem devia, îndepărta sau chiar distruge, corpurile cereşti ce ameninţă Pământul. Când se va realiza acest lucru vom putea spune că civilizaţia a ajuns la un nivel tehnologic care să-i permită să "intervină" pe cerul înstelat. Dar până atunci, pericolul autodistrugerii cauzate de conflicte militare, arme biologice necontrolabile sau conducători demenţi, este mult mai mare. Pentru contracararea acestor pericole "pământeşti", omenirea ar trebui să fie mereu în alertă.