Blogul Spacesignals prezinta o parte din preocuparile mele din urmatoarele domenii: Invatamant: ca initiator si fondator al Scolii de vara "Generatia Urmatoare" ce se desfasoara, anual, la Marisel; ca student, la Scoala Doctorala a Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca. Cercetare: Obiecte spatiale din apropierea Pamantului (NEO); telecomunicatii asigurate de sateliti artificiali; activitatea solara si vremea spatiala; Unde electromagnetice de foarte joasa frecventa. Productie: Proiectare si executie de aparate si echipamente cu scop didactic sau pentru cercetare stiintifica; consultanta si prestari de servicii in telecomunicatii terestre sau satelitare. TOATE ARTICOLELE DE PE ACEST BLOG AU FOST SCRISE DE MINE. Aproape toate fotografiile de pe blog au fost facute de mine sau cu aparatul meu foto, acolo unde apar si eu in cadru. Am participat activ la proiectarea, instalarea echipamentelor si realizarea constructiilor aferente prezentate pe acest blog. Daca aveti sugestii sau alte idei pe care doriti sa mi le comunicati, nu ezitati sa-mi scrieti la adresa de mai jos:



Monday, November 22, 2010

Articole publicate in 2009

Voi prezenta in cele ce urmeaza titlurile articolelor pe care le-am postat pe blog in anul 2009 si cate un text sugestiv din cuprinsul articolului. Pentru a citi intreg articolul, va trebui sa dati un click pe titlul articolului sau pe textul "citeste mai mult".

Proiectul HAARP si pericolul declansarii unui razboi geofizic

Stiinta si tehnologia si-au unit fortele si au realizat echipamente capabile sa controleze puteri ce pana nu demult erau de neimaginat. Tehnologiile actuale ne permit sa facem experimente “globale”. HAARP, EISCAT, SURA…Trei programe de cercetare ce se desfasoara in zona arctica si care genereaza noi temeri: exista pericolul provocarii unui dezechilibru planetar ireversibil. Trebuie oare sa ne pregatim pentru un nou gen de razboi, razboiul geofizic? Echilibrul creat pe parcursul milioanelor de ani poate fi distrus in cateva minute iar omenirea va cauta scapare undeva, in adancul Pamantului, aparand astfel o specie noua, omul cavernelor. citeste mai mult

Nanosateliţii şi importanţa lor in activitatea spaţiala actuală şi de perspectivă

O categorie aparte de sateliţi artificiali sânt nanosateliţii. Aceştia au dimensiuni mici, de ordinul a câţiva zeci de centimetri şi au, asemenea organismelor unicelulare, dotările minime necesare funcţionării lor. Construirea şi plasarea lor pe orbite circumterestre implică costuri relativ scăzute. Nanosateliţi specializaţi pot fi interconectaţi pe orbită în vederea obţinerii unor structuri complexe a căror detectare şi distrugere este extrem de dificilă. Dar simplificarea echipamentelor orbitale complică echipamentele aferente aflate la sol. Avantajele oferite de această noua tehnologie justifica interesul arătat de marile organisme aeronautice pentru micii sateliţi. citeste mai mult

PROGNOZA SEISMICA ESTE O HIMERA?


Cutremurul de pamant poate fi considerat cel mai imprevizibil si cel mai catasrofal fenomen al naturii. Se cunosc de zeci de ani importantele placi tectonice ale Terrei si zonele cu risc seismic ridicat. Ceea ce nu se cunoaste este metoda prin care sa se faca, in acest domeniu, prognoze cu un grad ridicat de credibilitate stiintifica. Incercari s-au facut si se fac in continuare, tari dezvoltate aloca fonduri substantiale in aceasta directie, cu speranta ca se va gasi candva o metoda sigura de predictie. Dar pana atunci nu ne ramane decat sa urmarim, cu oarecare teama, penitele seismografelor. citeste mai mult

Parcul eolian Fantanele-Cogealac


Una din cele mai mari investitii actuale din Romania se face in domeniul energetic. Iar faptul ca se realizeaza un parc eolian de mari dimensiuni nu poate fi trecut cu vederea. Am fost in cursul verii in vizita pe santierul Fantanele-Cogealac din Dobrogea si am ramas impresionat de amploarea investitiei, de echipamentele si utilajele de dimensiuni realmente gigantice angrenate in acest proiect. citeste mai mult

REZONANTA SCHUMANN-fabulatie si adevar


Nu demult, un zvon cutremurător dar absolut neştiintific s-a răspândit prin intermediul mass-media pe întreg globul pământesc: că timpul a luat-o razna , că ar fi început să alunece din ce în ce mai repede, pe un tobogan imaginar al cărui sfârşit este anul 2012. Data de 21 decembrie 2012 este prezentată în multe scrieri apocaliptice drept data în care, dintr-un motiv sau altul, civilizaţia umană va dispare. Lăsându-i la o parte pe “vizionarii ce prevăd viitorul” cu dispozitive bazate pe boabe de cafea sau fasole, să ne oprim puţin la cei ce aduc argumente pseudoştiinţifice unor astfel de afirmaţii. Unii prognozează o posibilă coliziune catastrofală a planetei noastre cu... citeste mai mult

Proiectul LEOSCOPE

In cadrul unei cooperari intre firma BITNET s.r.l.,Observatorul Astronomic din Cluj al Academiei Romane si Universitatea Tehnica din Cluj, in urma cu un an am demarat proiectul LEOSCOPE (Experimental Low Earth Orbit Surveillance Stereoscope) prin care testam posibilitatile de detectare optica si determinarea traiectoriei obiectelor ca se deplaseaza in apropierea Pamantului ( 200km-1000km). Principiul de baza este asemanator vederii stereoscopice, adica vom amplasa doi senzori optici identici, in doua locatii diferite aflate la aproximativ 37 km departare unul de celalalt. citeste mai mult

O intoarcere in timp...

Am facut in zilele trecute ordine intr-un sertar al bibliotecii mele si am regasit cateva pagini ingalbenite de vreme, batute la masina, pe care le credeam de mult timp pierdute. Bucuria mea a fost mare, deoarece era un eseu despre TIMP, scris de mine cu aproape 20 de ani in urma. Nu mai tineam minte cum am prezentat in acea lucrare ideile mele, nu mai stiam daca le-am argumentat in vre-un fel, stiam doar ca la vremea aceea, le trimisesem spre consultatre catorva dintre fostii mei colegi de facultate si Redactiei revistei Stiinta si tehnica. Dar iata ce scrisesem in acele patru pagini: citeste mai mult

Sateliti artificiali ai Pamantului (partea a-II-a)

Am aratat in partea I a acestui articol (publicat in StiintaAzi.ro ) ca satelitii artificiali ai Pamantului se pot clasifica, in functie de parametrii lor orbitali, in sateliti geostationari (GEO-geostationary Earth orbit), sateliti cu orbita medie (MEO-medium Earth orbit) si sateliti cu orbita joasa (LEO-low Earth orbit).Am aratat deasemenea ca satelitii GEO sunt importanti in asigurarea unor telecomunicatii globale si transmisii de televiziune DTH (Direct To Home)
In decursul timpului au fost dezvoltate mai multe retele de telefonie mobila utilizand sateliti GEO, cea mai cunoscuta fiind... citeste mai mult

Diagrama de radiatie a antenei mesh de 3m

Determinarea pe cale experimentala a diagramei de radiatie a antenei parabolice mesh de 3m a fost necesara pentru a cunoaste performantele reale ale reflectorului parabolic, in banda de 2,4GHz.
Metoda pe care am utilizat-o a constat in fixarea unui microemitator de 2,4GHz (nemodulat) la o distanta suficient de mare de reflectorul parabolic si masurarea nivelului de semnal receptionat de parabola la diferite valori ale unghiului azimutal. citeste mai mult

Undele electromagnetice de ultra joasa frecventa

Terminologia utilizata in lucrarile stiintifice ce se refera la undele electromagnetice de joasa frecventa (si pe care o voi folosi in cele ce urmeaza) le clasifica in modul urmator:
-unde electromagnetice de foarte joasa frecventa (very low frequency sau pe scurt, VLF) cu frevente cuprinse intre 3kHz si 30kHz
-unde electromagnetice de ultra joasa frecventa (ultra low frequency sau ULF) cu frecvente cuprinse intre 300Hz si 3kHz
-unde electromagnetice de super joasa frecventa (super low frequency sau SLF) cu frecvente cuprinse intre 30Hz si 300Hz
-unde electromagnetice de extrem de joasa frecventa (extremely low frequency sau ELF) ale caror frecvente au valori sub 30Hz. citeste mai mult

Mai bine mai tarziu decat niciodata...

Au trecut mai bine de 25 de ani de cand am iesit din bancile facultatii privind cu speranta spre viitor. Visam atunci ca voi reusi sa ajung intr-un institut de cercetare si sa am conditii adecvate de studiu, pentru a incerca sa patrund cat mai adanc in tainele Universului. Dar realitatea vietii cotidiene si o oarecare inclinatie si pasiune spre electronica aplicata, m-a dus treptat spre activitati ingineresti. Dar iata ca acum, dupa ani de framantari si cautari, am ajuns ca o parte din visurile din tinerete sa se implineasca. citeste mai mult

Au trecut 400 de ani...

In data de 25 august 2009 s-au implinit 400 de ani de cand Galileo Galilei si-a prezentat luneta astronomica oficialitatilor din Venetia. Se poate spune ca din acea data de 25 august 1609 a inceput era observatiilor astronomice moderne. Si ca sa sarbatorim cum se cuvine acest eveniment, am facut si noi primele observatii astronomice la Marisel, cu un telescop al Observatorului Astronomic al Academiei Romane, avand oglinda de 40 cm diametru. citeste mai mult

Am instalat o noua antena

Am instalat o noua antena cu diametrul de 3m, pentru receptia semnalelor radio din intervalul 1-5 Ghz. Spre deosebire de antena Patriot, aceasta are reflectorul din plasa metalica si fortele
laterale cauzate de vant sunt mult diminuate. Dar ce este foarte important la aceasta antena este sistemul de comanda si motorizare ce permite pozitionarea antenei catre orice punct de pe bolta cereasca si deasemenea, poate urmari triectoria satelitilor de joasa altitudine.

Am ridicat cupola pe observatorul astronomic

In ultimele saptamani, in poligonul de telecomunicatii si observatii astronomice pe care firma Bitnet il dezvolta in localitatea Marisel, jud.Cluj, s-a desfasurat din nou, o activitate febrila. Imediat ce au trecut sarbatorile de Paste, cladirea ce urmeaza sa adaposteasca telescopul Observatorului astronomic a fost decopertata pentru ca sa putem demara lucrarile de adaptare a constructiei la cupola de 3m, adusa tocmai din SUA. Am realizat o trecere de la structura rectangulara a acoperisului la structura circulara a cupolei prin intermediul unui inel metalic fixat pe... citeste mai mult

S-au blocat retelele de telefonie...

Daca vrei sa supraveghezi totul, ajungi sa nu mai supraveghezi nimic! Eu cred ca una din cauzele blocarii retelelor de telefonie la cutremurul din 25 aprilie a fost cauzata de modificarile aduse retelelor la implementarea numarului unic de urgenta 112. Aducerea tuturor apelurilor intr-un numar mic de noduri de telecomunicatii, ca sa se poata controla apelurile "false" la serviciul 112 (si nu numai pt. acest scop), avea consecinte previzibile... citeste mai mult

Proiectul MARISEL

BITNET C.C.S.S. din Cluj este o firma privata ce a fost infiintata in 1993. De la infiintare si pana in prezent,firma noastra a participat direct la multe proiecte de cercetare dintre care amintim doar cateva:
GOLIAT - asigurarea legaturilor radio cu primul satelit experimental romanesc
PORTASAT- care a explorat aplicatiile satelitilor in domeniul constructiilor.
HOTSAT-studiul, realizarea si operarea unor hotspoturi satelitate destinate zonelor rurale.
COSMOS- realizarea unei platforme de comunicatii spatiale mobile in banda S pentru nano-sateliti.
Printre partenerii nostri in cadrul unor astfel de proiecte,... citeste mai mult

Azi aniversam internetul

Azi, 13martie 2009 se implinesc 20de ani de cand Sir Tim Berners-Lee a prezentat o idee de comunicare rapida si flexibila sefului sau de la CERN (Centrul European de Cercetari Nucleare). Acesta ar fi afirmat ca ideea este vag conturata, dar interesanta. Acum, dupa 20 de ani, internetul a patruns adanc atat in casele noastre cat si in viata multora dintre noi. A facut ca distantele sa se reduca "la un click" a permis ca unii dintre noi sa lucreze in Europa in aceeasi echipa cu colegi aflati in... citeste mai mult

Parerea mea despre "extraterestri"...

(...) A crede ca in intreg Universul, doar Pamantul este capabil sa intretina viata, este la fel de absurd ca si conceptia geocentrista, care postula ca Pamantul este centrul sistemului solar si chiar a intregului Univers... Problema devine mai interesanta daca punem conditia ca pe un alt corp ceresc sa se dezvolte viata inteligenta asemenea cu a oamenilor de pe Pamant. Daca ne gandim la diversitatea fiintelor vii de pe Pamant si la faptul ca noi, oamenii, inca nu am reusit sa facem un schimb de informatii cu ele, ce sanse avem sa "detectam" inteligenta extraterestra? citeste mai mult

Accident in spatiu

Pentru prima data in istoria explorarii spatiului cosmic are loc o coliziune accidentala intre doi sateliti artificiali. Evenimentul a avut loc,conform declaratiei unor oficiali ai NASA,in data de 11 februarie 2009 la ora 04:55 GMT la aproximativ 790 km altitudine, undeva deasupra Siberiei. In ciocnire au fost implicati un satelit american... citeste mai mult

GeoEye-1 . Inca un ochi ne priveste din cer...


In data de 06 sept.2008 afost lansat pe orbita circumterestra un nou satelit destinat fotografierii Terrei. Lansarea s-a facut cu o racheta Delta II, de la baza Vandenberg a fortelor aeriene a Statelor Unite. Este primul satelit ca capteaza si ofera in timp real, imagini de inalta rezolutie destinate comercializarii. Principalii finantatori ai proiectului sunt National Geospatial-Intelligence Agency (NGA) care apartine de Departamentul Apararii Statelor Unite si ...Google. Satelitul are 1955kg, durata de viata... proiectata minimum 7ani, combustibil pentru 15 ani. Altitudinea medie de zbor 684km, inclinatia orbitei de 98 grade fata de planul ecuatorial, perioada de revolutie 98 minute. Rezolutia camerelor alb-negru este de 0.41m, iar a camerelor color,1.65m.
Aplicatiile informatiilor culese de acest satelit... citeste mai mult

Read more!

Articole publicate in 2010

Voi prezenta in cele ce urmeaza titlurile articolelor pe care le-am postat pe blog in acest an si cate un text sugestiv din cuprinsul articolului. Pentru a citi intreg articolul, va trebui sa dati un click pe titlul articolului sau pe textul "citeste mai mult".

Universul a existat si inainte de Big Bang ?

In ultimele 2 saptamani au aparut, in prestigioasa baza de date ArXiv, o serie de articole pro si contra afirmatiei ca Universul a existat si inainte de Big Bang. Analizand datele furnizate de misiunea WMAP (The Wilkinson Microwave Anisotropy Probe), lansata de NASA in 2001 pentru a face o harta a Universului in domeniul microundelor, cercetatorii Vahe Gurzadyan de la Institutul de Fizica din Erevan si cunoscutul expert in fizica teoretica Roger Penrose de la Universitatea Oxford au ajuns la concluzia ca Universul a existat si inainte de Big Bang. Si alti cercetatori cunoscuti au anuntat aproape simultan ca au ajuns... citeste mai mult

Din nou despre extraterestri...

In ultimul timp, in presa scrisa sau audiovizual au reinviat discutiile pe marginea ideii de viata (sau mai mult, civilizatie) extraterestra. Exista multe ipoteze in ceea ce priveste dimensiunea Universului. Multi confunda conceptul de Univers (in totalitate) cu cel de "Univers observabil" adica... citeste mai mult

NASA a anuntat ca asistam la nasterea unei gauri negre


NASA a anuntat ca asistam la nasterea unei gauri negre. In presa scrisa, electronica sau audiovizual, multi dintre cei ce ne digera informatiile in asa fel incat sa "le putem intelege" au accentuat o serie de aspecte complet nerelevante sau chiar au emis ipoteze si alarme total false referitor la... citeste mai mult

Masurarea timpului

Actualele dezvoltari stiintifice si tehnologice necesita o masurare a timpului cat mai precisa. Pentru a permite atingerea unor nivele de precizie foarte mari se utilizeaza ceasuri atomice si un sistem sofisticat de transmitere a standardului de timp la nivel planetar. In cele ce urmeza va voi prezenta... citeste mai mult

Au fost mai aproape de stele...

Dupa cele 7 zile petrecute la munte, elevii participanti la Tabara Educationala Pilot "Generatia Urmatoare" Marisel-2010 au plecat spre casa. Eu sper ca aceasta saptamana de vacanta sa le ramana in amintire intreaga viata si, de ce nu, pe unii chiar sa-i influenteze in alegerea vocatiei viitoare. Elevii nu au plecat din tabara cu mainile goale. Pe langa mape, agende, CD-uri cu materiale educationale, busole spre care sa priveasca cu incredere in momentele de rascruce ale vietii, au luat cu ei spre casa si spre un viitor care sper sa fie mai bun, un bogat bagaj de cunostinte si amintiri placute. citeste mai mult

Tabara Tematica Pilot "GENERATIA URMATOARE" isi deschide portile

(Wednesday, June 16, 2010) In perioada 21-28iunie 2010 se va desfasura in localitatea Marisel din jud. Cluj, Tabara Tematica Pilot "GENERATIA URMATOARE". Activitatile se vor desfasura in zona centrala a localitatii Marisel si la Baza de Cercetare si Testare din Marisel a firmei BITNET CCSS. Activitatea de baza va fi educational-recreativa, structurata pe trei sectiuni:
-astronomie in spectrul vizibil
-elemente de baza ale radioastronomiei
-elemente de baza ale comunicatiilor radio
Timp de o saptamana, elevii participanti, impartiti in 4 grupuri de lucru... citeste mai mult

Singura solutie: o alta educatie!

(Thursday, April 29, 2010)
In urma cu 100 de ani rom anii erau deschizatori de drum in aeronautica si au pus bazele zborului reactiv. Acum incercam sa fim primiti in cercul exclusivist al celor ce au rezultate remacabile in cercetarea spatiului cosmic. Dar cum am spus si alta data, nu poti face cercetare de excelenta fara a-i asigura o larga si valoroasa baza de selectie. Cum am putea asigura aceasta baza? Suntem in anul 2010. In 16 decembrie se vor implini 100 de ani de la prima tentativa de zbor cu un avion propulsat de un motor cu reactie.La mansa era... citeste mai mult

Vremea spatiala

Dezvoltarea tehnologica care a caracterizat a doua jumatate a secolului XX si lupta acerba pentru cucerirea spatiului cosmic a avut ca efect extrapolarea multor activitati de cercetare in spatiul extraatmosferic. Au aparut astfel domenii noi de cercetare stiintifica si tehnologica. Explorarea spatiului cosmic a impus un nou domeniu de prognoza: “vremea spatiala”sau "meteorologia spatiala". Aceasta “vreme spatiala” poate influenta multe tehnologii terestre sau comportamentul uman. citeste mai mult


Romania se pregateste sa adere la CERN

(Saturday, February 13, 2010) Romania se pregateste sa adere la CERN, un organism stiintific european infiintat in urma cu aproape saizeci de ani. Cam tarziu, dar mai bine mai tarziu decat niciodata. Intr-un articol... citeste mai mult

DIN NOU, PROIECTUL MARISEL

Putem spune ca o societate se afla in progres daca un copil care se naste va deveni mai frumos, mai sanatos si mai educat decat parintii sai. Multi dintre noi cauta sa transforme un ideal in realitate insa foarte putini reusesc. Cu zeci de ani in urma fiind la liceu, in pauze si dupa ore, discutam mereu despre “fenomenele ciudate din Padurea Baciu”(pe unde am umblat si noaptea... citeste mai mult


Romania de azi si misterul flacarii violet (pamflet...pseudostiintific)

In ultimele zile, expresia “flacara violeta” a avut un impact mediatic de neimaginat. In general, cei ce poseda notiuni de baza de fizica sau chimie stiu de ce o flacara este rosie, portocalie, galbena , verde, albastra sau de ce nu, violeta. Iata ca acum, aceasta expresie este repetata si interpretata in fel si chip de multe persoane care se cred sau chiar au si ajuns, personalitati. citeste mai mult

Asteroidul 2010AL30

Conform NASA, asteroidul 2010AL30 trece foarte aproape de Terra, azi, 13ianuarie 2010. Distanta minima dintre Pamant si asteroid, la aceasta trecere este de 0.0008624AU (unitati astronomice) 1 AU= 149 598 000 km si reprezinta distanta medie dintre Pamant si Soare. Facand un calcul simplu, distanta minima estimata este de aproximativ 129000km. Amintesc aici ca satelitii geostationari de televiziune se afla la aproximativ... citeste mai mult

99942 Apophis si efortul concertat al cercetatorilor de diminuare a pericolelor catastrofale pentru actuala civilizatie

La nivel mondial se desfasoara mai multe proiecte de monitorizare a obiectelor spatiale ce pot pune in pericol Pamantul, asa numitele NEO (Near_Earth Objects) Au fost create mai multe scale pentru a caracteriza astfel de obiecte ceresti, din punct de vedere al pericolului pe care-l reprezinta pentru umanitate, cum este "Torino Scale" sau "Palermo Scale".Aceste scari de risc reflecta probabilitatea coliziunii si amploarea distrugerilor posibile in urma unui astfel de eveniment.La aceste proiecte participa Agentii Spatiale, colective de astronomi (inclusiv din Romania),si cercetatori... citeste mai mult


Read more!

Tuesday, November 16, 2010

NASA a anuntat ca asistam la nasterea unei gauri negre

NASA a anuntat ca asistam la nasterea unei gauri negre. In presa scrisa, electronica sau audiovizual, multi dintre cei ce ne digera informatiile in asa fel incat sa "le putem intelege" au accentuat o serie de aspecte complet nerelevante sau chiar au emis ipoteze si alarme total false referitor la acest anunt. In ceea ce urmeaza voi incerca sa arat de ce cred ca NASA considera ca este vorba de un eveniment astronomic deosebit si de ce cred ca acest eveniment a fost anuntat abia acum.
Acest eveniment astronomic este extrem de interesant si important pentru astrofizica chiar daca el s-a desfasurat in urma cu 50 milioane de ani si la 50 milioane de ani-lumina fata de sistemul nostru solar. Este foarte important ca participam ca martori la formarea unei gauri negre. Chiar daca evenimentul a avut loc in urma cu 50milioane de ani, informatiile ne parvin de-abia acum. Poate ca unii se intreaba de ce NASA a anuntat acum un eveniment ce a inceput sa fie observat in urma cu 30 de ani. Actuala dezvoltare a echipamentelor de observare si supraveghere a cerului ne permit sa acumulam mai multa informatie decat putem analiza si prelucra. Se pare ca de-abia acum specialistii NASA si-au dat seama ca in cantitatea imensa de informatii inregistrate in ultimii 30 de ani exista cel putin o comoara stiintifica: nasterea unei gauri negre. In cele ce urmeaza vor cauta sa focalizeze o parte din cercetarile lor spre acea zona a Universului in care s-a semnalat acest eveniment cosmic de o importanta deosebita. Vor analiza inregistrarile (ce se fac de multe ori automat, fara a mai apuca cineva sa le analizeze si sa le interpreteze) si vor incerca sa gaseasca sustinerea sau infirmarea unor teorii ce privesc formarea gaurilor negre si chiar a unor teorii de baza ale fizicii moderne. Vor putea extrapola evolutia acestei gauri negre pentru intervale de timp mult mai mari. Si eu sunt foarte curios sa aflu in cat timp o gaura neagra poate "inghiti" materia imprastiata (de exemplu) pe o raza de 1000 de ani lumina. O analiza atenta a evolutiei evenimentului intr-un interval de 30 de ani terestri poate sa sustina sau sa infirme modele astrofizice mai mult sau mai putin consacrate.
Aparitia acestei gauri negre nu reprezinta un pericol pentru Pamant si pamanteni cel putin atata timp cat actualele teorii fizice nu sunt infirmate. Oricum, evenimentele ce se desfasoara la scara galactica au o dezvoltare lenta in raport cu evolutia Universului. Asa incat eu propun sa asistam fara nici un fel de teama la desfasurarea acestui eveniment astronomic. Sper sa revin curand cu informatii suplimentare.

Read more!

Sunday, November 7, 2010

MASURAREA TIMPULUI

Pe scurt:
Actualele dezvoltari stiintifice si tehnologice necesita o masurare a timpului cat mai precisa. Pentru a permite atingerea unor nivele de precizie foarte mari se utilizeaza ceasuri atomice si un sistem sofisticat de transmitere a standardului de timp la nivel planetar. In cele ce urmeza va voi prezenta cateva "scale de timp" si cateva metode de determinare a "orei exacte"

Timpul, o marime fizica imateriala
Timpul este, probabil, una din cele mai tulburatoare notiuni asupra careia mintea omeneasca s-a aplecat adesea, incercand sa-i patrunda intelesul. Dar de fiecare data, deductiile logice ale filozofilor sau calculele exacte ale fizicienilor si ale matematicienilor s-au lovit de un zid elastic, dar de nepatruns.
Contempland din timpuri stravechi lumea materiala sau imateriala care ne inconjoara, mintea omeneasca a cautat, dar mai ales a retinut, fenomene observabile cu caracter repetitiv. Acestea au constituit puncte de sprijin in enuntarea unor legi fizice necesare cunosterii structurate a
mediului inconjurator. Dar modul de a gandi si fenomenele observate au fost intr-o interdependenta continua care a dus la formarea unor modele unitare de analiza a r
ealitatii fizice. Repetabilitatea unor evenimente a condus inevitabil la gasirea unor ceasornice naturale cu ajutorul carora sunt analizate alte fenomene, repetitive sau nerepetitive. S-a ajuns astfel la crearea unei scale ce puncteaza o dimensiune nepalpabila numita timp. Aceasta scala a fost marcata echidistant, pe baza "bunului simt", postulandu-se astfel "principiul uniformitatii curgerii timpului". La inceputul secolului XX acest principiu a fost zdruncinat de teoria relativitatii care a introdus notiunea de "timp propriu", dependent de sistemul de referinta ales. Mai apoi s-a emis ipoteza existentei unor neuniformitati legate de densitatea de masa-energie, sau de "epoca" in care s-au desfasurat evenimentele, termenul de "epoca" fiind legat de trecutul sau viitorul Universului.
Pe masura ce s-a dezvoltat navigatia pe mari si oceane, pe masura ce s-au dezvoltat stiintele exacte: matematica, fizica dar mai ales astronomia, au fost dezvoltate mai multe metode de masurare a timpului. In cele ce urmeaza voi prezenta cateva dintre aceste metode.

Timpul Universal (Universal Time - U.T.sau Greenwich Mean Time - G.M.T.)
In navigatie si astronomie se foloseste acelasi timp pentru intreaga planeta. S-a stabilit ca acesta sa fie cel din localitatea Greenwich,Anglia, prin care trece Primul meridian al planetei (longitudinea 0 grade) si unde se afla Observatorul Astronomic Regal Greenwich. Timpul Universal se masoara folosind un sofisticat sistem de ceasuri atomice amplasate in diverse locatii.

Timpul Standard (Standard Time)

Deoarece Pamantul se invarte in jurul axei sale in aproximativ 24 ore, globul pamantesc a fost impartit (intr-o prima aproximatie) in 24 zone orare, astfel incat Soarele sa indice, la ora 12 a fiecarei zone, sudul geografic. Timpul standard coreleaza Timpul Universal cu timpul local al unei zone de pe Pamant prin adaugarea sau scaderea unui numar de ore, in functie de zona orara in care se gaseste locatia respectiva. Astfel, pentru regiuni situate intre 0 si 180 grade longitudine estica (adica la est fata de Greenwich) ora locala se calculeaza ca: U.T.+1,U.T.+2,...,U.T.+12, iar pentru zonele situate intre 0 si 180 grade longitudine vestica (adica la vest de Greenwich), ora locala se calculeaza ca : U.T.-1, U.T.-2,..., U.T.-12. De exemplu, timpul standard in Romania este Timpul Universal +2 ore.

Timpul Sideral (Sidereal Time)

Timpul Sideral
se mai numeste si Timp astronomic sau Timp celestial.
Acest mod de masurare a timpului se afla in concordanta cu pozitia stelelor pe cer. Se considera o zi siderala (Sidereal Day), timpul in care Pamantul efectueaza o rotatie completa in jurul propriei axe, astfel incat o stea indepartata (nu Soarele) sa se gaseasca pe cer in aceeasi pozitie. Deoarece Pamantul are si o miscare de revolutie in jurul Soarelui, ziua siderala este putin mai scurta decat 24 ore. Mai precis, ziua siderala are 23 ore 56 minute si 4,1 secunde masurate in unitati de Timp Universal. O zi siderala este impartita in 24 ore siderale, o ora siderala are 60 minute siderale iar un minut sideral are 60 de secunde siderale.

Timpul Solar (Solar Time)

Timpul solar este timpul masurat in functie de pozitia Soarelui pe cer si poate fi masurat cu un ceas solar. Ziua solara incepe in momentul in care Soarele trece prin dreptul meridianului local (amiaza) si se termina dupa aproximativ 24 ore, cand Soarele se gaseste din nou in dreptul meridianului local. Datorita miscarii Pamantului in jurul Soarelui si a pozitiei axei sale de rotatie in raport cu planul orbitei, durata zilei solare se modifica in timpul anului, fiind mai scurta in luna martie (26-27 ) si septembrie (12-13) decat in lunile iunie (18-19) si decembrie (20-21).

Trecerea timpului este masurata cu ajutorul unor ceasuri, mai mult sau mai putin precise. Va voi prezenta in cele ce urmeaza cateva categorii importante:

Ceasul solar (cadranul solar)
Cel mai simplu dispozitiv cu care se poate masura timpul este ceasul solar (sau cadranul solar). Acesta este format dintr-o tija fixata intr-un plan vertical care este orientat pe directia Nord-Sud si un plan orizontal, asezate in asa fel incat, atunci cand razele solare cad pe tija , umbra acesteia sa se gaseasca pe planul orizontal. Deoarece Pamantul se roteste in jurul axei sale, se poate marca pe suprafata orizontala pozitia umbrei la diferite ore ale zilei. Din pacate , dispozitivul functioneaza doar pe timpul zilei si doar cand cerul este senin. Precizia ceasului solar nu este foarte mare, avand in vedere ca Pamantul are si o miscare de revolutie in jurul Soarelui pe o orbita eliptica. Pentru a mari precizia,va trebui ca tija care produce umbra sa fie paralela cu axa Nord-Sud a Pamantului, adica inclinarea fata de planul orizontal sa fie egala cu latitudinea locului (in zona Romaniei aproximativ 45 grade). Pe de alta parte, cu acest dispozitiv putem afla cu o buna precizie pozitia punctelor cardinale, dupa cum urmeaza: urmarim pozitia si lungimea umbrei lasate de tija verticala, in cursul zilei. Cand lungimea acestei umbre are valoare minima, directia umbrei coincide cu directia Nord- Sud, fiind indreptata spre nord in emisfera nordica si spre sud in emisfera sudica. In acel moment Soarele se gaseste pe meridianul locului si spunem ca este "amiaza".

Ceasuri utilizate in navigatia maritima
Necesitatea determinarii pozitiei navei in timpul unor calatorii lungi pe mari si oceane a facut ca ceasurile de marina sa fie foarte precise. De ce? Daca ceasul de la bordul navei indica gresit ora, pozitia navei determinata prin metode astronomice este deasemenea, gresita.

Ceasurile utilizate in astronomie
Ceasurile utilizate de astronomi au si ele un grad de precizie foarte ridicat. Cautarea pozitiei ulterioare a unui corp ceresc, cunoscandu-se o pozitie determinata intr-un moment anterior este conditionata de utilizarea unui ceasornic extrem de precis.

Ceasurile electronice pilotate cu cuart

Au aparut mai tarziu, cand dezvoltarea electronicii a permis realizarea unor oscilatori foarte stabili prin intermediul unor rezonatori cu cuart mentinuti in incinte termostatate.

Ceasurile atomice

Sunt ceasuri extrem de precise. Eroarea lor este atat de mica incat in sute de ani incertitudinea de masurare este mai mica decat o secunda.

Metode moderne de determinare a "orei exacte"

Foarte multe experimente stiintifice au nevoie de un standard de timp. Deasemenea, sincronizarea unor retele de calculatoare care au puncte nodale raspandite pe intreg globul pamantesc necesita standarde de timp precise, ieftine si la indemana. Cea mai raspandita metoda actuala este utilizarea unui receptor GPS cu ajutorul caruia se sincronizeaza ceasul unitatii de calcul cu ceasul sistemului GPS. Sistemul GPS este sincronizat cu un ceas atomic si prin urmare, ceasurile calculatoarelor sau ale retelelor de calculatoare sincronizate cu ajutorul unui receptor GPS au precizia unui ceas atomic etalon.
O metoda mai "terestra" consta in sincronizarea echipamentelor prin receptia unui standard de timp emis prin unde radio. Astfel, in Germania, in apropiere de Frankfurt am Main este situat un emitator radio de unde lungi (77,5kHz) numit DCF77. Acesta transmite un semnal codificat ce permite receptia standardului de timp pe o suprafata foarte mare din Europa, pana la o distanta de 2000km de statia de emisie. Exista chiar si ceasuri de larg consum care sunt foarte precise deoarece sunt sincronizate cu emitatorul DCF77.

Concluzii:
Stadiul actual al dezvoltarii tehnologiilor a experimentelor si a echipamentelor stiintifice necesita utilizarea unor standarde de timp cat mai precise. Viteza finita a luminii limiteaza posibilitatile de transmitere "simultana" a standardului de timp la nivel planetar. Probleme si mai mari apar atunci cand explorarea spatiului cosmic, a Soarelui sau a altor planete se face cu nave ce se afla la zeci de milioane de kilometri fata de Pamant. In aceste situatii apar intarzieri de zeci de minute sau ore. Etalonarea si sincronizarea echipamentelor in astfel de situatii reprezinta adevarate provocari.


Read more!